UPDATE | Ionuț Negoiță a cofirmat negocierile cu fondul de investiții spaniol, însă susține că a refuzat categoric oferta. „Celor din Spania le-am livrat toate informațiile, dar au venit cu o cretinătate. Ei vor ca toate datoriile să fie plătite la zi, vor nu stiu ce… Cred că voiau și bani. Cred că băieții băteau câmpii. Tocmai de asta nu avem ce să discutăm. Am zis că renunț la club pentru un leu, dar restul trebuie să și le asume. Asta e viața!
Nu știu ce au băieții în cap, dacă au ceva. Probabil s-au gândit să facă vreo glumă mai puțin inspirată! Mi s-au părut că nu sunt realiști. Bă băieți, nu ați înțeles că nu mai bag un leu?! D-asta renunț la club pentru un leu! Cine vine trebuie să își asume! Păi dacă aduc toate datoriile la zi și tot ce vreți, nu vreți să vă dau și bani?! Să vă și premiez?! Ce mai vreți?! Am muncit degeaba și cu ăștia”, a declarat Ionuț Negoiță, pentru gsp.ro.
Patronul lui Dinamo susține că discuția cu suporterii lui Dinamo va avea loc astăzi, la ora 15:00, însă acesta nu va participa la negocieri.
Herminio Menendez (66 de ani), omul care a salvat-o pe Sevilla de la faliment în anii 90′, ar urma să devină noul patron de la Dinamo. Investitorul spaniol ar plănui ca odată cu instalarea sa la formația din „Ștefan cel Mare”, președinte să fie Ioan Andone (60 de ani) iar pe postul de antrenor să fie un fost tehnician de la Real Madrid, notează gsp.
Conform sursei citate, Ionuț Negoiță ar fi știut încă de săptămâna trecută de interesul lui Menendez de a cumpăra clubul, însă ar fi preferat să alimenteze la alibi negocierile cu suporterii.
Fondul de investiții spaniol ar urma să acopere toate datoriiile, în valoare de patru milioane de euro, pe care Dinamo le are, inclusiv dizolvarea litigiilor cu Rotariu și Șerban, care ar mai însemna încă două milioane de euro.
De numele lui Menendez se leagă actualul conducător de la Sevilla, Monchi, pe care l-a crescut și l-a format.
Menendez s-a afirmat și în lumea agenților de fotbal, acesta colaborând cu Juan Figer, cel mai important impresar pe spațiul Americii de Sud. De-alungul timpului, Menendez a realizat transferuri impresionate, cum ar fi: Roberto Carlos și Robinho la Real Madrid, Baptista la Sevilla, Real și Roma, Dani Alves, Adriano, Renato și Luis Fabian la Sevilla, Luis Filipe la Real Madrid și Atletico, Fabio Aurelio – Valencia, Marcos Senna – Villareal, Ze Roberto – Bayern sau Luxemburgo antrenor la Real Madrid.
Acesta a participat la patru ediții ale Olimpiadei, în perioada 1972-1984, în calitate de canotor, fiind multiplu medaliat. Ba mai mult, Menendez a avut privilegiul de a introduce flacăra olimpică la JO din 1992, pe stadionul „Montjuic” din Barcelona.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER